Teste
psihologice
Testul psihologic reprezinta o proba standardizata, vizand determinarea cat mai exacta a gradului de dezvoltare a unei insusiri psihice. Standardizarea consta in a aplica exact aceeasi proba, in aceleasi conditii psihologice, utilizand un consemn identic pentru toti subiectii. In majoritatea cazurilor, se urmareste si standardizarea interpretarii rezultatelor, elaborandu-se criterii precise de apreciere.
Exista un mare numar de teste: verbale sau de performanta (un puzzle de reconstituit, un mozaic de reprodus etc.), de eficienta intelectuala sau de personalitate, cu aplicare individuala sau colectiva etc.
Scopul este de a se obtine, intr-un timp scurt, informatii cuantificabile si independente de subiectivitatea experimentatorului asupra subiectilor examinati. Un test bun este omogen (nu masoara decat o singura dispozitie), fidel (da aceleasi rezultate la un interval de cateva luni), sensibil (permite un clasament nuantat al indivizilor) si mai ales valid (masoara realmente ceea ce i se cere sa masoare).
Psihologia contemporana este constienta de limitele testelor. In pofida tuturor calitatilor sale, un test nu este decat un instrument. Un test reflecta doar o parte din aptitudinile si cunostiintele unei persoane, nu tot ce se poate sti despre respectivul individ. Testul furnizeaza anumite informatii, dar nu un diagnostic. Diagnosticul este o judecata bazata pe un rationament complex care integreaza rezultatele psihometrice unor observatii necuantificabile, unor date ale intuitiei si unor elemente extrase din istoria subiectului. Testele nu au niciodata un caracter absolut; ele sunt puncte de reper care permit verificarea unor ipoteze.
Inventarul de ostilitate
Arnold H. Buss & Ann Durkee
Ostil = care manifesta intentii agresive, potrivnice. Agresivitatea (ostilitatea) reprezinta un comportament distructiv si violent, orientat spre persoane, obiecte sau spre sine (P.P.Neveanu, pp.34-35).
Putem vorbi de doua tipuri de agresiune: una biologic-adaptativa, cauzata de comportarea altcuiva care ne lezeaza moral sau fizic si una spontana, biologic-nonadaptativa, maligna (Fromm, E., pp.452-453).
In legatura cu originea tendintelor agresive, s-au evidentiat mai multe teorii:
a) Teoria impulsului nativ, conform careia agresiunea are la baza un instinct innascut, asa cum sustinea Freud vorbind de instinctul mortii.
b) Teoria frustratiei, sustinuta in special de J. Dollard, explica mecanismul agresiunii prin aparitia unei frustrari (stare de tensiune nervoasa, creata prin aparitia unui obstacol in calea realizarii dorintelor unei persoane). Nu orice frustrare duce la agresiuni, insa. In legatura cu acest punct de vedere, dupa Alfred Adler, oamenii avand sentimentul unei inferioritati pot ajunge chiar la un complex de inferioritate care ii face foarte susceptibili, reactionand exagerat.
c) Teoria sociala a invatarii (reprezentata de A.Bandura) sustine ca agresiunea se invata ca toate celelalte comportamente, in special prin observarea unor modele. A. Bandura a realizat un experiment (Derlega, V., Janda, L., pp.172-173): intr-o gradinita, o parte din prescolari a asistat la un spectacol dat de un actor care se comporta violent, agresand o papusa din plastic. Observandu-se copiii in zilele urmatoare, s-a constatat ca acestia se comportau mult mai agresiv cu jucariile si papusile lor, in comparatie cu cei care nu asistasera la spectacolul respectiv. Dupa opt luni, 40% din lotul experimental imita acte agresive din categoria celor vazute in spectacol. Rezulta rolul important jucat de exemplu celor din jur.
d) Exista si un alt punct de vedere, contrar celui sustinut de Bandura, teoria catharsis-ului care sustine ca, atunci cand asista la spectacole violente, privitorul isi consuma in plan imaginar energia agresiva; prin urmare, vizionarea scenelor brutale ar duce la diminuarea agresivitatii si nu la intensificarea ei. Pe langa acest experiment, s-au facut si alte experimente minutios pregatite, care arata cum impulsul agresiv asupra unei persoane scade numai daca acea persoana este agresata, pedepsita de altcineva. Simpla asistenta la agresarea altora nu are niciun efect asupra impulsului specific, referitor la persoana.
In concluzie, la orice om normal exista o structura anatomo-fiziologica implicata in declansarea unor acte agresive. In mod normal, se pun in miscare doar in cazul incalcarii abuzive si brutale a unor drepturi. Frustrarea are, fireste, un rol. Violenta replicilor si modul de manifestare sunt in functie de influentele sociale si de educatie. In ceea ce priveste violenta maligna, nejustificata prin situatie, aceasta este de origine patologica, avand la baza dereglari fiziologice (A.Cosmovici, pp. 206-209).
IncepeLocul controlului
Locul controlului este un concept psihologic care isi are originile in teoria invatarii sociale, teorie ce incearca sa integreze concepte apartinand ambelor curente ale invatarii, atat celui comportamental, cat si celui cognitiv.
Dupa cum spunea Rotter (1975), “interesul fata de aceasta variabila a aparut datorita observarii repetate a faptului ca fluctuatia expectantelor ce apareau dupa intarire depinde de natura situatiei, precum si de caracteristicile constante ale respectivei persoane.”
Aceasta observatie sugereaza faptul ca locul controlului poate avea un impact semnificativ asupra perceptiei realitatii de catre un individ si, de asemenea, mai sugereaza faptul ca activitatea si invatarea nu se desfasoara doar in functie de intarire, ci depinde si de perceptia individului asupra controlului acestor intariri.
IncepeMaturizare emotionala
Conotatia cea mai clara a maturitatii emotionale, in majoritatea culturilor, tine de autocontrol si de abilitatea de a infrana reactiile emotive extreme. Maturitatea emotionala nu este un stadiu in care toate problemele sunt rezolvate ci este mai degraba un proces continuu de clarificare si de evaluare, o incercare de integrare a sentimentelor, gandurilor si comportamenului (The Penguin Dictionary of Psychology – 2002). Kaplan si Baron (1986) au elaborat caracteristicile unei persoane mature emotional. Ei sustin ca acesta are capacitatea de a rezista intarzierilor in satisfacerea nevoilor. Are incredere in planificarile pe termen lung si este capabila sa isi amane sau revizuiasca expectantele conform cerintelor unei situatii de moment.
Conform lui Bernard (1954) criteriile unui comportament matur emotional sunt: 1. Exprimarea directa a emotiilor negative 2. Cultivarea emotiilor pozitive si suportive 3. Dezvoltarea unei mai mari tolerante fata de circumstantele dezagreabile 4. Satisfactie crescanda obtinuta din raspunsurile aprobate social 5. Cresterea dependentei de actiuni 6. Abilitatea de a face o alegere si de a nu gandi ca o alta optiune ar fi putut fi mai buna 7. Eliberare de temerile nerezonabile 8. Intelegere si actiune in conformitate cu limitarile 9. Constientizarea abilitatilor si realizarilor celorlalţi 10. Abilitatea de a gresi fara a avea senzatia de esec total 11. Abilitatea de a recunoaste victoria cu prestigiu si gratie 12. Abilitatea de a evita experientele dezamagitoare 13. Abilitatea de a intarzia satisfacerea impulsurilor 14. Abilitatea de a se bucura de viata de zi cu zi.
O persoana matura emotional nu este visatoare si nu are dorinta de a fugi de realitate, este condusa mai mult de intelect decat de emotie. Nu are obiceiul de a se scuza mereu si nu ofera argumente pentru a motiva comportamentele sale nepotrivite. Dispune de un sistem adecvat de auto-perceptie si stima de sine si nu se limitează la propria persoana. Se gandeste la ceilalti si doreste sa mentina relatiile sociale. Comportamentul sau este caracterizat de o mai mare stabilitate. Nu arata schimbari bruste de la o emotie la alta. Un comportament emotional imatur se poate descrie prin urmatoarele caracteristici: persoana reactionează ca un copil, cauta compatimire, este orgolioasa, certareata, infantila, centrata pe sine, are mereu cerinte si se simte foarte suparata daca pierde (Gibb, 1942, Brogden, 1944 si Cattell, 1945).
Incepe