Dictionar

Salutogeneza

Salutogeneza descrie ansamblul resurselor personale, factori psihologici si culturali, mentalitate, valori si credinte care confera rezistenta si ne sustin in confruntarea de succes cu stresul.

Cercetarile ultimilor ani au mers in directia determinarii factorilor de sustinere a starii de sanatate in contradictie cu studiul exclusiv al factorilor care genereaza boala – salutogeneza versus patogeneza. (Oltea Joja, 2003).

SEPARAREA LA COPIL

Copilul,  ca si adultul, se confrunta cu diverse situatii de separare,  de la cele mai banale,  cum a fi lasarea copilului la gradinita, la bona, bunica, pana la cele dureroase si definitive,  cum ar fi  doliul sau separarea fizica (divortul).  Experienta de separare se asociaza cu cea de pierdere si presupune structurarea unor noi legaturi de atasament.

Jown  Bowlby considera ca separarea de mama inainte de varsta de 3 ani nu e dorita pentru copil decat daca acesta este incredintat unei persoane stabile afectiv si protective, care sa se comporte cu acesta ca o mama substitutiva pe parcursul mai multor ani.

Incepand cu anii `70, tot mai multe mame si-au reluat  activitatea profesionala imediat dupa nastere. Ca urmare, problemele  nu au aparut  doar la copil, ci si la mame, care tind sa dezvolte sentimente profunde de culpabilitate, cautand solutia optima pentru  copil: renuntarea la viata profesionala, ceea ce poate inseamna o incarcatura negativa a mamei, care se transmite in relatia cu copilul,  sau acceptarea riscurilor generate de separare si folosirea serviciilor oferite de  gradinita, cresa etc.

Studiile au demonstrat ca incredintarea copilor unor institutii prescolare are un impact pozitiv asupra dezvoltarii copiilor.

Specialistii  sustin ca incredintarea copiilor mai mult de 20 de ore pe saptamana si inainte de un an,  indiferent de calitatea serviciilor oferite,  poate determina  tulburari afective, creste riscul dezvoltarii unor structuri de atasament nesigur,  asociate cu agresivitatea, care se manifesta  intre 3 si 8 ani.

Acest risc este mai mare daca se asociaza cu o serie de alti factori care privesc familia din care face parte: familie defavorizata, schimbari ale locurilor de munca ale parintilor, stabilitatea serviciilor, numarul de ore de lucru.

Un studiu realizat intre anii 2001-2004 de Institutul National pentru  Sanatatea Copilului si Dezoltare Umana,  avand ca tema efectele modalitatilor de ingrijire precoce nonparentala asupra atasamentului, a demonstrat ca aceste efecte nu sunt doar rezultatul  calitatii ingrijiri acordate, ci si al  timpului petrecut in institutii. Studiul a evidentiat urmatoarele aspecte: daca parintii au incredere in institutia sau persoana care se ocupa de copil in lipsa lor, sunt relaxati,  atunci copilul poate dezvolta sentimente de securitate, de atasament securizant fata de o anumita persoana, doica, mama sociala, construind in acelasi timp legaturi solide cu proprii parinti.

Separarea sau divortul parintilor influenteaza formarea structurilor de atasament,  atat in perioada anterioara separii,  prin situatiile conflictuale severe si durabile, cat  si ca eveniment in sine, care prezinta un cortegiu de sentimente negative  prezente atat la mama cat si la tata, la toata familia, in cazul in care sunt prezenti si alti membri care influenteaza formarea sentimentelor copiilor.

Capacitatea parintilor de a acorda sentimente de securitate si securizante in perioadele de conflict este mult redusa. Existenta unor conflicte cronice intre parinti creste riscul constituirii unor scheme de atasament anxios si nesigur la copil. Cu cat aceste conflicte sunt mai violente, cu atat creste riscul dezvoltarii structurilor de atasament dezorganizat. Chiar daca acesti copii nu sunt implicati direct in conflict, violentele parentale declanseaza sentimente de frica, asociate cu adoptarea unor comportamente de hipervigilenta. Separarea in sine este mult mai putin importanta pentru dezvoltarea afectiva a copilului fata de expunerea la conflicte prelungite si violente. Un studiu comparativ efectat pe doua grupuri de familii,  dintre care unul alcatuit din parinti care s-au despartit fara sa prezinte conflicte anterioare iar celalalt din parinti care s-au despartit dupa o perioada de conflicte violente, a evidentiat ca atasamentul  copiilor de varsta scolara este mult mai putin eficient in grupul cu conflicte parentale grave,  unde apar simptome de tipul depresie si ADHD,  comparativ cu grupul de copii cu parinti divortati, fara conflicte,  unde nu sunt prezente tulburari de comportament si simptome depresive.

Existenta unor interactiuni conflictuale cronice la parinti se asociaza cu tendinta copiilor de a externaliza conflictele si de a dezvolta comportamente antisociale, necontrolate,  violente,  in conditii de conflict.

De asemenea, cu cat varsta copiilor este mai mica (in situatiile in care ei sunt supusi sau sunt prezenti in conflictele intrafamiliale), cu atat riscul somatic creste.

Separarea parintilor poate avea efecte negative asupra relatiei de atasament. Varsta este, din punct de vedere al teoriei atasamentului, o variabila importanta in structurarea variabilei separare, dar o alta variabila importanta este si durata/timpul. O despartire poate dura mult si se asociaza cu modificari ale cotidianului;  astfel,  separarea poate altera previzibilitatea, in sensul de anticipare a comportamentului de care copiii se simt atasati, dar si accesibilitatea, deschiderea la asteptarile si comportamentele copiilor, care se reflecta direct asupra trairilor de securitate ale acestora, copilul fiind expus unor rutine modificate.

Ca reactie,  copiii pot dezvolta sentimente de gelozie, furie, depresie si alte trairi contradictorii, acestea fiind in functie de gradul de asigurare a  securitatii afective a copiilor de catre parinti. In aceste situatii, pot aparea si bunicii ca persoane prezente fizic, in apropierea copiilor, care vor trebui sa se adapteze prezentului si sa inteleaga rolul lor in noile relatii de atasament.

Indiferent de varsta copiilor, separarea parintilor este un moment de reorganizare a relatiilor de atasament, cu o incarcatura mare de risc – structurarea unui pattern nesigur. O problema speciala o pune copilul mai mic de 3 ani. Teoria atasamentului insista asupra importantei nevoii de securitate in primii ani de viata si a existentei unei figuri principale de atasament, separarea de aceasta trebuind gandita in functie de capacitatea de dezvoltare a copilului, de calitatea coparentalitatii si de conditiile trecerii psihice de la un parinte la celalalt.

Pentru a permite climatul securizant, e recomandat ca ambii parinti  sa aiba acces liber, neconditionat. Daca separarea parintilor are loc in primul an de viata, in perioada in care se constituie atasamentul fata de parinti si daca mama este figura principala de atasament, legatura fizica cu aceasta trebuie pastrata, asigurandu-se astfel constanta rutinelor de viata.

Noptile reprezinta o situatie de separare, copilul avand nevoie de prezenta mamei si de sentimentul de securitate cu care a fost invatat.

Un studiu efectuat asupra unui grup de parinti cu copii mai mici de 3 ani, care a presupus petrecerea mai multor nopti cu tatal, in conditiile in care figura de atasament era mama, a dus la destramarea relatiei de atasament cu aceasta, insa mama nu a fost inlocuita ca relatie de atasament cu tatal, copilul manifestand un comportament ezitant, anxios.

Un elment important il reprezinta  sustinerea psihologica furnizata copilului de catre mama in raport cu aceste separari, dar si calitatea comunicarii dintre mama si tata. Daca in momentul separarii, adica al preluarii copilului de catre tata pe o durata de cateva ore, cand sistemele de atasament ale copilului sunt active, parintii traiesc sentimente de depresie, se constata ca aceste sentimente se reflecta la copil, starile afective ale parintilor afecteaza starile afective ale copilului,  respectiv frica de a nu fi rejectat. Dimpotriva, in situatiile de separare generate tot de preluarea copilului de catre tata sau de care celalat parinte care reprezinta figura de atasament, daca amandoi parintii sunt relaxati copilul nu va mai dezvolta sentimente de teama ca va fi parasit sau sentimente de rejectie.

 

Stresul acut

Elementul esential al stresului acut il constituie aparitia anxietatii caracteristice, a simptomelor disociative si a altor simptome care survin in decurs de o luna dupa expunerea la un stresor traumatic extrem.

Fie in timp ce experienteaza evenimentul traumatic, fie dupa eveniment, individul are cel putin trei dintre urmatoarele simptome: sentimentul subiectiv de paralizie, de detasare ori de absenta a reactivitatii emotionale; o reducere a constiintei ambiantei; derealizare, depersonalizare ori amnezie disociativa. Dupa trauma, evenimentul traumatic este reexperientat persistent, iar individul prezinta o evitare evidenta a stimulilor care pot destepta amintiri despre trauma si are simptome marcate de anxietate sau de excitatie crescuta.

Suicidul

“Dispretul, blamarea, lipsa dorintei de viata sunt periculoase prin faptul ca ele se transforma rapid in conceptie despre lume, schimba caracterul si de aceea este foarte greu sa se debaraseze omul de ele” – S.N. Lazarev (1998)

Suicidul, privit din perspectiva cognitivista, reprezinta o stare de spirit, un rezultat al unui mod de gandire care conduce la imposibilitatea de a intrevedea solutii alternative la situatiile vietii concrete. Subiectul tinde sa evalueze evenimentele in extreme  – alb si negru – fara a mai putea percepe nuantele, subtilitatile si relativitatea lucrurilor.

Studiile facute in legatura cu comportamentul suicidar au relevat ca femeile se sinucid mai putin in raport cu barbatii (o femeie la trei barbati) desi la trei tentative suicidare la femei avem doar una la barbati. Explicatia poate fi data prin faptul ca femeile au mai multe roluri sociale (cel de mama, bunica, vecina, sotie etc), astfel isi pot gasi o anumita compensare pozitiva intr-unul din palierele vietii.

50% dintre cei care reusesc suicidul au mai avut cel putin o tentativa in trecut.

Reinecke (2000) considera ca de cele mai multe ori crizele suicidare sunt limitate in timp, desi ideile cu continut suicidar pot sa se mentina o perioada indelungata.

Motivele care conduc la suicid (Mintz, 1968) sunt :

• agresiunea intoarsa catre sine ;
• dorinta de a obtine dragoste ;
• sentimentele de culpa ;
• dorinta ca ‘’totul sa fie iarasi bine’’ ;
• dorinta de a scapa de un sentiment neplacut ;
• dorinta de ‘’reincarnare’’ ;
• dorinta de a se reuni cu cel decedat ;
• nevoia si dorinta de a scapa de poveri, pierderi, durere etc.