Dictionar

Distorsiunile cognitive

In terapia cognitiva, distorsiunile cognitive se refera la gandurile si convingerile negative care au la baza o eroare de logica. Principalele distorsiuni cognitive descrise de Beck (1970), Burns (1989) si Aronson (1996) sunt:

a)      Gandirea dihotomica = o gandire in termini extremi de tipul “alb si negru” sau “totul sau nimic”;

b)      Suprageneralizarea = un eveniment negativ izolat conduce la un model generalizat si repetitiv de gandire negativa (ex: “intotdeauna mi se-ntampla mie”, “niciodata nu voi putea obtine ce-mi doresc”);

c)       Etichetarea = pornind de la o greseala oarecare persoana isi adreseaza lui insusi sau celorlalti etichete negative (ex: “sunt un ratat”);

d)      Imperativele categorice = persoana interpreteaza evenimentele de viata in termini absolutisti, lipsiti de realism, care exprima dorintele sale si nu realitatea obiectiva (ex: “trebuie sa se comporte asa cum vreau eu”, “trebuie neaparat sa ma iubeasca”);

e)      Personalizarea = persoana isi atribuie o vina disproportionata pentru producerea unui accident sau a unui eveniment negativ, ignorand factorii externi care au contribuit la producerea evenimentului (ex: este numai vina mea ca sotul meu m-a inselat);

f)       Citirea gandurilor = persoana este convinsa ca stie ce gandeste altcineva fara a avea suficiente date in sprijinul convingerii sale (ex: “el crede despre mine ca sunt nepregatit”);

g)      Ghicirea viitorului = persoana prevede un final negativ al unui eveniment fara a avea suficiente dovezi (ex: “sigur voi pica examenul”). Acest tip de gandire duce la o programare la nivelul inconstientului si la experimentarea “profetiei autorealizatoare”;

h)      Catastrofizarea = un eveniment neplacut este considerat de catre subiect ca fiind teribil, de nesuportat (ex: “va fi un dezastru daca nu iau acest examen”);

i)        Ignorarea pozitivului = persoana desconsidera toate succesele personale sau ale celorlalti (ex: “oricine ar fi putut face asta”);

j)        Judecata afectiva = individul interpreteaza datele realitatii prin prisma trairilor sale emotionale (ex: “daca mie imi este frica de avion insemna ca este foarte periculos sa zbori cu avionul”);

k)      Blamarea = subiectul ii considera excusiv pe ceilalti vinovati de esecurile sale (ex: “este vina parintilor mei ca sunt asa”);

l)        Realizarea unei comparatii neechitabile = persoana interpreteaza situatiile de viata conform unor standarde nerealiste care iau in calcul numai persoane care au performante superioare lui (ex: “are rezultate mai bune la matematica decat mine”);

m)    Orientarea plina de regrete catre trecut = persoana este concentrata asupra acelor aspecte din trecut pe care le-ar face altfel, pierzand din vedere centrarea asupra prezentului si viitorului (ex: “nu ar fi trebuit sa fac sau sa spun asta”);

n)      Orientarea “ce ar fi daca?” = subiectul isi adreseaza lui sau celorlalti intrebari legate de evenimente negative care s-ar putea intampla nefiind niciodata multumit cu raspunsul (ex: “ce va fi daca imi prierd controlul si voi lesina?”);

o)      Orientarea centrata exclusiv pe evaluare = individual se judeca pe sine si pe ceilalti in termini extremi: bun-rau, valoros – lipsit de valoare (ex: “nu sunt un elev suficient de valoros”);

p)      Respingerea contraargumentelor = subiectul respinge toate argumentele care contrazic gandurile si convigerile sale negative (ex: o persoana care considera ca nu merita sa fie iubita va respinge orice dovada de afectiune sau apreciere).

Divortul

Divortul este rezultatul unui proces cumulativ care consta in pierderi si incercari de readaptare, marcat de crize repetitive cu caracter discret (Granvold, 2000). Experienta divortului este stresanta pentru majoritatea celor care o traiesc, reactiile indivizilor la stres fiind variabile ca durata si intensitate. Acestea includ : depresia, anxietatea, panica, ostilitatea, mania, abuzul de substante si in cazuri extreme suicidul si homicidul.

Desi pierderea reprezinta o experienta general umana, se pare ca majoritatea oamenilor sunt insuficient pregatiti pentru stresul produs de pierderea dragostei. Partenerii de cuplu se ataseaza puternic unul de celalalt si nu de putine ori, in ciuda conflictelor, mai nutresc sentimente de dragoste unul fata de celalalt.

Divortul reprezinta factorul de stres care ocupa locul al doilea in ierarhia factorilor stresanti, locul intai fiind ocupat de decesul persoanei iubite (Holmes si Rahe 1967).

Exista situatii in care putem vorbi de asa-numitul «divort sanatos» care apare atunci cand membrii cuplului decid sa-si separe existenta intr-o maniera constructiva si colaborativa, in vederea obtinerii unei bunastari reciproce (Everett 1994). Desi tranzitia la viata in afara cuplului se poate face relativ lin, individul in cauza este pus in situatia de a se adapta unor noi roluri (cum ar fi cel de parinte unic), responsabilitati sau relatii cu cei din jur.

Fobia

Fobia reprezinta teama exagerata si persistenta fata de un obiect sau o situatie care, de regula, este nepericuloasa (Gillian Butler, 1989). Aceste situatii produc dorinta irationala de a evita situatiile respective, desi subiectul realizeaza caracterul irational al fricii lor.

Simptomele fiziologice cele mai intalnite in prezenta stimulului fobic sunt : tahicardie (accelerare anormala a ritmului cardiac), transpiratie, tremor, respiratie accelerata, tensiune sau, dimpotriva, slabiciune musculara, furnicaturi in stomac, senzatie de greata, senzatie de sufocare.

Simptomele la nivel comportamental se pot manifesta prin senzatia “de stana de piatra” sau prin tendinta de fuga. Simptomele subiective variaza de la un subiect la altul si includ ganduri de tipul : “ar fi putut sa ma ucida”, “oamenii sunt extrem de lipsiti de grija” si stari afective de jena, rusine, teama sau furie.

• In fobia simpla(de inaltime, de insecte, de sange, etc) persoana este asimptomatica daca nu anticipeaza ca s-ar putea intalni cu obiectul fobiei. Teama se instaleaza doar in prezenta obiectului fobiei;
• Fobia sociala are un caracter  mai complex datorita faptului ca subiectul se teme de lucruri inobservabile, de ex : frica de abandon ; frica de respingere ; teama de ridicol ; teama de singuratate ; fobia de a fi privit ; teama ca subiectul va fi ‘’prins’’ intr-o relatie apropiata ; teama de sentimente negative (ex : furie, critica) ; teama de autodezvaluire ; teama de a nu putea comunica cu ceilalti;
• Agorafobia se manifesta prin teama de spatii aglomerate (piete, cinematografe, magazine, etc.), teama de a calatori cu mijloace de transport in comun ori de a se afla departe de casa. De regula, agorafobicul se simte in siguranta in spatiul propriei case (desi acest lucru nu este valabil pentru toti subiectii);
• Claustrofobia se refera la teama de spatii inchise : ascensoare, tunele, camere mici, cladiri inalte, poduri etc. Oamenii pot trai in mod diferit claustrofobia : unii nu pot suporta sa se afle in situatia respectiva, in timp ce altii intra in panica chiar si atunci cand se gandesc la acea situatie.

Furia

Furia (pierderea autocontrolului) este emotie subita, cu tendinta agresiva, care se manifesta printr-o vie animatie expresiva, gestuala si verbala, uneori incontrolabila. Clasic, se disting furia palida sau si furia rosie, definite astfel dupa coloratia fetei. Furia survine in situatii de frustrare, cand individul se arata incapabil de a le domina.

Sub influenta educatiei, persoana invata sa-si controleze expresiile motorii si verbale ale furiei. Cu toate acestea, unele furii explodeaza la cel mai marunt pretext. Starile de furie se asociaza cu anumite dereglari la nivel fiziologic (endocrin, sistem nervos central) sau cu obscurizarea constiintei, care poate sa nu pastreze nicio amintire privind asemenea stări.

Furia este o emotie second-hand (are inainte o alta emotie) si se manifesta ca mijloc de intimidare, de substitut, este insidioasa ori instrumentala. A deveni furios este uneori egal cu trairea sentimentului dreptatii, justetii, al puterii si al superioritatii morale. Persoanele furioase asteapta aprecierea celorlalti, corectitudine, aprobare si au dorinta ca ceilalti sa faca lucrurile in felul lor.

Sunt trei comportamente intalnite in raport cu furia : exprimarea furiei (uneori poate fi socotita ca strategie asertiva), suprimarea furiei (negarea, disocierea, minimizarea, ascunderea) si calmarea furiei (tehnici de respiratie, de manifestare atitudinala si  de comunicare, comutarea in alt spatiu).

Hipocondria

Se defineste prin convingerea si teama persoanei ca sufera de o afectiune somatica (la nivel fiziologic) serioasa, convingere bazata pe interpretarea concreta a unor senzatii sau simptome corporale, desi investigatiile medicale nu evidentieaza niciun fel de elemente care ar putea justifica temerile subiectului.