Dictionar

Conduita parasuicidara

Sidley (1998) defineste parasuicidul ca fiind o actiune sau un sir de actiuni deliberate, cu caracter autodistructiv, nonletal. Factorii de risc pentru repetarea comportamentului parasuicidar pot fi : somaj, antecedente parasuicidare, absenta unei relatii maritale, consum de alcool sau droguri etc.

Variabilele psihologice cel mai frecvent asociate cu parasuicidul sunt problemele de natura interpersonala, lipsa de speranta in legatura cu viitorul, precum si insuficienta capacitate de autoreglare a dispozitiei afective.

In general, subiectii cu un comportament parasuicidar sunt pesimisti in legatura cu aparitia unor evenimente pozitive in viitorul apropiat sau indepartat. De asemenea, subiectii prezinta dificultati serioase in managementul si tolerarea experientelor emotionale cu continut negativ.

Conflictele in relatiile de cuplu

Problemele aparute in cuplu reprezinta factori stresanti de importanta majora, care conduc la tulburari psihologice cum ar fi depresia si anxietatea. Conflictele dintre parteneri au de regula un caracter cronic si reprezinta modele repetitive de interactiuni negative cum ar fi solicitare-retragere sau evitare reciproca (Christensen, 1988 ; Epstein, Baucom si Rankin, 1993).

La multe cupluri se constata o escaladare a conflictelor care altereaza functionarea normala a partenerilor si care conduc la crize ce ameninta echilibrul psihic al membrilor cuplului si stabilitatea relatiei. Din pacate, majoritatea cuplurilor nu recurg la ajutor specializat decat cand situatia de criza a atins punctul culminat.

Prezenta unor factori stresanti (cum ar fi : somajul) pot exercita presiuni asupra membrilor cuplului, fortandu-i sa realizeze schimbari majore in relatiile dintre ei, schimbari ce se refera la obiective, roluri si modele de interactiune.

Capacitatea cuplului de a face fata evenimentelor stresante depinde de resursele personale (starea sanatatii, inteligenta, nivelul educational, abilitatile in rezolvarea problemelor, profesia, nivelul financiar, stima de sine sau increderea in fortele proprii), resursele cuplului (capacitatea de colaborare, coeziunea relatiei, sprijinul reciproc, abilitatile de comunicare eficienta, flexibilitatea) si resursele externe (interactiunea cu familia largita, prietenii si vecinii, centre de sanatate, scoli sau biserica).

Copingul

In psihologie, coping-uleste procesul de a face fata situatiilor tensionate, efortul crescand de a rezolva problemele personale si interpersonale si de a cauta sa stapanesti , sa micsorezi , sa reduci sau sa tolerezi stresul sau conflictul.

In confruntarea cu stresul, oamenii au tendinta sa foloseasca una din cele trei  strategii principale de coping: coping-ul centrat pe evaluare, coping-ul centrat  pe problema sau coping-ul centrat pe emotie (Weiten, Lloyd 2006).

Strategiile de coping centrat pe evaluare apar cand persoana isi modifica  felul in care gandeste, de exemplu:  angajand negarea sau distantandu-se de problema. Oamenii isi pot schimba felul de a gandi despre o problema schimbandu-si scopurile si valorile: de exemplu,  folosind  umorul  intr-o situatie.

Oamenii care folosesc strategiile centrate pe problema incearca sa abordeze cauza problemei lor. Ei fac aceasta prin gasirea informatiilor despre boala/afectiune, capatand abilitati noi de a-si stapani boala  si reglandu-si vietile in jurul bolii.

Strategiile de coping centrate pe emotie se refera la reactii adaptative care vizeaza predominant reglarea suferintei emotionale mai degraba prin eliberarea controlata a trairilor, decat prin stapanirea lor.

 Copingul bazat pe semnificatie

Lucrul cu parteneri ai bolnavilor de SIDA, ai celor cu afectiuni ale coloanei vertebrale etc. a demonstrat ca, desi ei au manifestat un nivel crescut  al depresiei, au trait si nivele ridicate de emotii pozitive care le-au dat posibilitatea sa reziste.

Oamenii pot folosi un amestec al acestor diferite tipuri de coping si mecanismele de coping de obicei se vor schimba in timp.

Barbatii prefera adesea coping-ul centrat pe problema, in timp ce femeile  pot deseori sa tinda spre un raspuns centrat pe emotie.

Mecanismele de coping centrate pe problema pot permite unui individ un control perceput mai mare asupra problemei sale, in timp ce copingul centrat pe emotie poate mai des conduce la o  reducere a controlului perceput. De aceea, anumiti indivizi simt ca mecanismele centrate pe problema reprezinta  un mijloc mai eficient de coping (Nicholls&Polman, 2006).

Un individ poate face fata situatiilor tensionate fie prin abordarea sursei de conflict prin adresarea directa catre aceasta, fie evitand problema (de exemplu: reprimarea,  negarea, ignorarea acesteia).

 FACTORI DE COPING

1.  Copingul de confruntare (de conduite lipsite de control): descrie  eforturile agresive de a schimba situatia si sugereaza un anume grad de ostilitate si  asumare de risc.

2.  Distantarea: descrie eforturile cognitive de a se detasa si a micsora semnificatia unei situatii.

3.   Autocontrolul: descrie eforturile de a  regla propriile emotii si actiuni.

4.   Cautarea suportului social: descrie eforturile de a gasi suport informational, suport tangibil  si suport emotional.

5.  Acceptarea responsabilitatilor: recunoasterea propriului rol in problema cu o tema  simultana de a incerca  sa puna lucrurile in ordine.

6.  Evadare-Evitare: descrie dorintele si eforturile comportamentale de a evada sau evita o problema.

7.  Rezolvarea de probleme planificate: descrie eforturile intentionate de centrare pe problema pentru a schimba situatia, impreuna cu o abordare analitica pentru a rezolva problema.

8.  Reevaluarea  pozitiva: descrie  eforturile de a crea o semnificatie pozitiva,  prin centrarea pe cresterea personala. Are, de asemenea, si o dimensiune religioasa.

Criza psihologica

    O definitie general acceptata a crizei, care include elementele esentiale necesare intelegerii ei este cea data de Slaikeu (1990): criza este o stare temporara de reactii emotionale si dezorganizare,  caracterizata prin lipsa abilitatii individului de a face fata unei situatii particulare folosind metodele uzuale de rezolvare a problemelor si prin posibilitatea unui impact pozitiv sau negativ radical.

Astfel, componentele crizei sunt:

a) perceptia unui eveniment ca fiind un obstacol insurmontabil sau o amenintare pentru viata persoanei;

b) reactiile cognitive, subiective, comportamentale si fiziologice: acestea pot fi de reactii acute de stres, cu simptome depresive, anxioase, dezorganizare si confuzie;

c) acestea sunt temporare, legate de actiunea stresorului, dar pot fi mentinute de interpretarile catastrofice;

d) situatiile precipitante – in sens restrans – se refera la situatii care pun in pericol viata indivizilor, asa numitele incidente critice, dar pot fi orice situatii interpretate si evaluate catastrofic;

e) esecul mecanismelor de coping de care dispune clientul;

f) consecintele crizei: – negative: scaderea stimei de sine, scaderea imaginii personale in fata altora, izolarea, pierderea celor apropiati, a proprietatii etc. - pozitive: oportunitatea unor experiente noi, dezvoltarea unor noi mecanisme de coping, autocunoastere, constientizarea vulnerabilitatilor in fata unor evenimente traumatizante, intarirea suportului social, etc.

Cauzele pentru care clientii solicita ajutor de specialitate pot fi  sintetizate prin „formula celor patru D” (Freeman & Fusco, 2000):

1) disconfort – se refera la experienta subiectiva negativa, stres, etc;

2) disfunctie - se refera la situatia in care clientul nu mai poate mentine nivelul de functionare anterior crizei;

3) „discontrol” – lipsa controlului, atat ca experienta subiectiva cat si ca stare obiectiva, asupra propriei persoane sau evenimentelor din viata lor;

4) dezorganizare - incapacitatea de a formula si realiza un plan de schimbare, sau de a ierarhiza problemele si scopurile in functie de importanta lor.

Criza implica:  

1. Raspuns dezorganizat si ineficient. De cele mai multe ori, crizele apar ulterior unor evenimente pe care persoanele nu le pot explica sau unor evenimente negative neasteptate. Raspunsurile lor sunt dezorganizate si ineficiente. Definirea si structurarea problemelor devine o necesitate. Care este problema, cum o putem explica sunt etape esentiale pentru a sti cum sa raspundem. Recunoasterea si explicarea problemelor sta la baza selectiei modalitatilor de raspuns. Redefinirea problemei, pentru a o face congruenta cu o problema similara la care clientul are un repertoriu de raspunsuri, diminueaza dezorganizarea din raspunsurile clientilor.

2. Prezenta atat a pericolului,  cat si a oportunitatii. Criza este un pericol pentru ca depaseste resursele indivizilor, putandu-se declansa o stare patologica sau poate duce la suicid sau homicid. In acelasi timp este o oportunitate deoarece indivizii cauta ajutor, gasesc noi rezolvari la probleme pentru care nu aveau un repertoriu instrumental gata format. Astfel, criza reprezinta o situatie de dezvoltare a sistemului cognitiv uman.

3. Este complexa si dificil de rezolvat. Deseori o criza urmeaza mai multor evenimente precipitante care scad pragul de toleranta la stresori. Acest lucru pune terapeutul in situatia de a interveni in mai multe directii, ceea ce nu este intotdeauna usor. Mediul clientului are o importanta extrema. Nivelul economic, suportul social deficitar sau total absent fac uneori interventia extrem de dificila.

4. Reprezinta o posibilitate de crestere si schimbare. Problemele cu care ne confruntam isi lasa amprenta asupra noastra. Deseori acestea sunt ignorate, ramanand in aceeasi situatie fara sa incercam sa le depasim. O stare de criza este oarecum un semnal pentru a rezolva anumite probleme, facilitand dezvoltarea personala. Criza reprezinta un astfel de semnal pentru a merge mai departe si pentru a rezolva problemele din viata noastra.

5. Absenta panaceelor sau a rezolvarilor rapide. Clientii nu cauta ajutor fara sa fi incercat sa-si rezolve problemele. Unul dintre elementele crizei este inabilitatea de a face fata situatiilor cu care se confrunta, dar aceasta survine deseori dupa mai multe incercari esuate de coping. Problemele cu care se confrunta clientii, de cele mai multe ori, nu sunt usor de rezolvat sau simple. Nu ajunge o „pastila” si gata. De multe ori clientii cauta solutii simple la probleme complicate, iar o simpla pastila care nu poate rezolva problema nu face decat sa accentueze si mai mult esecul.

6. Necesitatea unor alegeri. Criza reprezinta necesitatea unei alegeri. Persoanele care se afla in stare de criza aleg (si mai ales cei care cauta ajutor), iar aceasta alegere de a actiona reprezinta un prim pas pentru a stabili scopuri si pe care se poate construi interventia psihologica in vederea formularii unui plan.

Interventia in criza este definita in doua sensuri: in sens restrans, se refera la restabilirea starii psihice de dinaintea crizei, respectiv la diminuarea reactiilor de criza. Aceasta situatie este strans legata de primul ajutor psihologic care este dat de obicei de catre persoanele care stabilesc primul contact cu clientul. Prin primul ajutor psihologic, clientului ii este satisfacuta nevoia de a fi inteles, acceptat, de a-si exprima emotiile, de a gasi un suport emotional. In sens larg, interventia in criza vizeaza solutionarea acesteia prin modificarea factorilor care predispun la si mentin criza. Aceasta interventie dureaza mai mult timp, (4-12 saptamani) si o regasim in interventiile specifice din acest modul: suicid, avort, abuz fizic si sexual.

Depresia

Depresia este un fenomen atat de raspandit, incat a fost, pe drept cuvant, numita ‘’guturaiul psihiatriei’’ (Seligman, 1975). 20% din populatia adulta a suferit de o simptomatologie depresiva si peste 12% a trait o depresie suficient de puternica pentru a necesita tratament. In tarile vestice, rata depresiilor este de aproximativ doua femei la un barbat.

Depresia se caracterizeaza prin :

• trairea sentimentului de tristete,
• plans frecvent,
• sentimente de culpabilitate,
• iritabilitate,
• anxietate,
• tensiune psihica,
• lipsa placerii in activitatile zilnice care devin dificile si plictisitoare,
• nivel scazut al energiei psihice,
• orice actiune presupune un mare efort,
• tendinta de retragere,
• greutate in concentrarea atentiei,
• nevoile sexuale sunt diminuate,
• somnul divine dificil,
• lipsa apetitului,
• subiectul este absorbit de starea sa proasta.

In relatia terapeutica se urmareste revenirea starii de bine, mentinerea acesteia si prevenirea recaderilor.